Laptopisetz
Comunicare, PR, training, analize, strategii si politica

And they were three

Zicea cineva că pentru a fi cu adevărat fericit în viaţă trebuie să răspunzi afirmativ la două întrebări. În primul rând, dimineaţa când te trezeşti şi te pregăteşti să mergi la lucru… acela este locul în care vrei să mergi? Este acela jobul pe care îl vrei cu adevărat şi este acela mediul în care vrei să îţi petreci ziua? A doua întrebare este dacă la finele unei zile obositoare pleci spre casă, este acela locul unde vrei să mergi? Vei găsi acolo persoanele pe care le iubeşti cu adevărat şi cu care vrei să îţi petreci finalul zilei?

Am început în 6 persoane. Am ştiut din prima zi că nu voi îmbătrâni ca angajat al Universităţii. Nu aveam acest lucru în plan. Era o provocare majoră însă. Eram un puşti ONGist care nu prea cunoşteam sistemul şi eram ferm convins că pot să schimb ceva.

În mare măsură, consider că mi-am îndeplinit acest obiectiv. Împreună cu colegii din Biroul de comunicare cred că am schimbat multe. Mi-e greu să spun, din perspectiva gigantului de nemişcat, dacă am schimbat lucruri în bine. Însă sunt sigur că au fost şi lucruri bune.

Dacă ar fi să definesc activitatea mea acolo ar fi cred, după o frază pe care am tot auzit-o „e prima dată aici când cineva face aşa ceva. Bravo!”. Şi totuşi nu a fost suficient. Sau poate a fost prea mult prea repede. Am încercat să urnim un sistem învechit, ţinut blocat de suficiente persoane care se simt confortabil atâta timp cât nu se schimbă nimic.

Nu cred că există orgolii mai mari în lumea aceasta decît cele din sistemul universitar. Nici măcar în politică…

Un sistem care este centrat pe promovarea cadrelor didactice în sistem şi acumularea de bani, un sistem care a uitat de mult că studentul contează şi că STUDENTUL este de fapt motivul pentru care acest sistem există.

Cred că de performanţă şi calitate nici nu are rost să discutăm. Sunt doar nişte cuvinte pierdute prin lucrările ce zac lucioase, având titluri cu litere de-o schioapă: învăţămînt centrat pe student…

Un sistem atât de bolnav încât îmi e greu să înţeleg cum mai supravieţuieşte deşi, răspunsul vine aproape imediat: prin promovarea nonvalorilor şi aplicarea principiului „noi să fim sănătoşi şi să iasă banul”.

Cred cu tărie că învăţământul superior de stat trebuie reformat total. Şi mai cred că educaţia nonformală va prinde şi mai multă putere în România. Şi aici ştiu că pot ajuta.

Am decis să merg pe alt drum fără nici cea mai mică urmă de regret, mulţumindu-le tuturor celor care mi-au fost alături sau celor care mi-au fost împotrivă, celor care m-au ajutat şi celor care mi-au pus piedici, am învăţat câte ceva de la fiecare. Mulţumesc!

And they were three… (well, actually, if things go well, just two)