Prima dată pentru mine
A fost demult. Cred că eram în clasa I-a sau a II-a. Nu ştiu dacă a fost prima în România, dar este cu certitudine prima de care îmi aduc eu aminte: campania cu Bobul de Aur.
Săptămâna care tocmai a trecut a readus în lumina reflectoarelor revoluţia din ’89, urmările ei, şi se pare că toată [...]
Tu de ce ai vrea să spui??
Când am văzut prima dată reclama, mi-a atras atenţia. Nu sunt foarte multe reclame care pot să facă acest lucru. Peste 20 de minute am revăzut-o la un alt post de televiziune, mai apoi în ziar, pe internet.. era peste tot.
Şi nu se opreşte aici, spoturile au devenit tot mai diverse, printurile mai atrăgătoare, stârnesc [...]
O nouă eră a politicilor UE privind tineretul
După campaniile de lobby la nivel european întreprinse anul trecut de Forumul European al Tineretului, Organizaţia Mondială a Mişcării Scout şi alte organizaţii de tineret (2011 ca Anul European al Voluntariatului şi Campania pentru Capacitare a Iniţiativelor Tinerilor) în care m-am implicat şi eu activ atât la nivel naţional cât şi la nivel european, am [...]
Posted by laptopisetz under Campanii, Comunicare, ONG, Scouts, Voluntariat | Permalink | No Comments »Scouting Seeds
Aşa cum am promis, revin cu detalii despre proiecte. În ordinea numerelor de pe tricou, primul proiect la care am început să lucrez de ceva vreme este Scouting Seeds (cunoscut şi sub numele de Seeds of Scouting).
Cine e şi ce vrea SS?
Scouting seeds este un proiect de dezvoltare organizaţională completă (creştere cantitativă şi calitativă) a [...]
Fundraising creativ
A început acum 10 ani şi este organizat în fiecare an în preajma Crăciunului: proiectul „Ordinul Cadoului Fermecat”, cel mai important proiect de strângere de fonduri desfăşurat de cercetaşii din Centrul Local Oradea.
După cum putem citi pe blogul lui Bogdan, „Cavalerii Ordinului şi-au început activitatea de astăzi, 17 decembrie, la Supermarket Crişul. Ca şi în [...]
Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte
Cu puţină întârziere, am ajuns să scriu şi eu despre Festivalul Luminii, care în acest an a avut loc şi la Oradea. Tema festivalului din acest an este “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”.
Conform sitului oficial, “Festivalul Luminii este o sărbătoare anuală a pozitivismului, iniţiată în anul 2004, în Cluj-Napoca sub formula “Seara viselor împlinite”.
Ulterior, în ediţiile care [...]
2011 – Anul European al Voluntariatului
Miercuri, 9 aprilie 2008, Marian Harkin (IE), Gisela Kallenbach (DE), Emmanouil Angelakas (GR), Mieczyslaw Janowski (PL) şi Joel Hasse Ferreira (PT), membrii ai Parlamentului European, au lansat o Declaraţie Scrisă prin care se solicită declarararea anului 2011 ca Anul European al Voluntariatului.
Organizaţiile care susţin la nivel european această declaraţie sunt Organizaţia Mondială a Mişcării [...]
Posted by laptopisetz under Campanii, ONG, Voluntariat | Permalink | No Comments »Zilele Porţilor Deschise la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea îşi deschide porţile în perioada 18 – 19 ca parte componentă a proiectului de promovare a ofertei educaţionale a universităţii, Caravana UO.
Vineri, 18 aprilie, elevii din Oradea şi nu numai sunt aşteptaţi la un târg de ofertă educaţională, care se va desfăşura în faţa Aulei Magna între orele 15 – 18. În [...]
Gata de caravană?
Era actuală este considerată de specialişti „Era Imaginii”. Imaginea este totul, şi prin ea se poate obţine susţinerea publicului şi dezvoltarea instituţiilor. Analizând Universitatea din Oradea din acest punct de vedere, ajungem la concluzia că ea are carenţe legate de modul în care este percepută şi poziţionată pe piaţa universităţilor din România, pe de o [...]
Posted by laptopisetz under Campanii, Caravana UO, Comunicare, PR | Permalink | 2 Comments »South Park brought to you by Virgin Mobile
Lumea intreaga incepe sa simta din ce in ce mai mult ceea ce specialistii din PR preconizeaza si sutin de zeci de ani: Advertisingul nu mai are succes, a ajuns o forma de arta si el nu poate crea branduri. Poate doar sa le ajute sa se mentina ca branduri. Lansarea unui brand ar trebui [...]
Posted by laptopisetz under Campanii, Comunicare, PR | Permalink | No Comments »
